Faceti loc, avem guvida!

pardon, gravida. Am zis guvida? Vai, ce pacatosenie…

Ce s-a mai intamplat de cand nu am mai activat:

Pai, Soprano a disparut, nici eu nu stiu unde- sa nu ma judecati, dar nu-i duc chiar atat de mult lipsa-, iar inainte sa dispara ca magaru’, a lasat-o pe Panseluta, zisa Pistruita, zisa- in prescurtare romaneasca- Fa!, gravida.

E clar ca de doua luni, gravida castiga toata atentia, iar eu sunt silit sa ma minunez, alaturi de toata familia, de balonul care-i tot creste pe burta (ba chiar am intrebat-o, fata, tu stii ca ti-a crescut o minge de baschet pe burta?) si o face sa para atat de caraghioasa.

E asa micuta, cu capul ala sprinten, cu labutele moi si pufoase… nici sa se joace nu mai poate, ca o darama burta cand pe-o parte, cand pe alta. De fapt, chiar acum o vad cum sta intinsa ca matroana pe imprimanta sora-mii, si se uita languros de dupa burtoaca, desi nu cred ca poate sa vada mare lucru- doar peisajul taiat de-o movilita de blana din care razbesc sa iasa niste motocei urlatori, sugatori si umblatori.

In fiecare seara, cand se intoarce de la serviciu, sora-mea o intreaba isterica: ai nascut? cand nasti? Ea inca nu stie ca treaba asta cu nascutul nu-i asa, la comanda. Si ca dup-aia… vai si-amar de noi! Sper sa nu fie multi. Doar vreo patru.

Doamne, da-mi puterea sa neg!!